Joby Aviation și Volocopter au realizat recent scurte demonstrații ale taxiurilor zburătoare în New York City.
Demonstrațiile au fost parte a unei conferințe de presă în care primarul Eric Adams a anunțat că orașul va electrifica două dintre cele trei heliporturi situate în Manhattan.
Unele dintre companiile de taxiuri zburătoare speră să înceapă operațiunile deja undeva la jumătatea acestei decade, însă, pentru asta, au nevoie și de investiții publice.
În septembrie, Joby anunța că își va amplasa noua fabrică de eVTOL-uri (electric vertical take-off and landing) în Dayton, Ohio, într-o afacere în care peste 325 de milioane de dolari vin din stimulente și beneficii de la stat.
Industria viitoarelor taxiuri zburătoare profită și de angajamentele de combatere a poluării luate de multe țări și mari orașe. New York City, de exemplu, și-a propus să reducă emisiile cu 80% până în 2050. (TechCrunch)