Bateriile produse în China sunt tot mai ieftine


, ,

Prețurile bateriilor produse China continuă să scadă, iar implicațiile acestui fapt vor începe să se vadă și în piața auto globală.

În ultimul an, prețul pentru celulele de baterii cu fosfat de litiu-fier din China a scăzut cu 51%, la o medie de 53 de dolari pe kilowatt-oră. Asta, în timp ce prețul mediu global al acestor baterii anul trecut a fost de 95 de dolari pe kilowatt-oră. 

Sunt mai mulți factori care determină scăderea prețurilor. Primul este prețul materiilor prime, care a scăzut mult în ultimele 18 luni. De exemplu, ponderea catodului din costul total a scăzut de la 50% la începutul anului 2023 la mai puțin de 30% în acest an.

Al doilea factor important este concurența, care îi determină pe producători să reducă prețurile pentru a-și menține cota de piață. Producția de baterii a Chinei este deja mai mare decât cererea globală de vehicule electrice și va continua să crească.

Din această cauză, nivelul de utilizare medie a capacității fabricilor de baterii din China a scăzut de la 51% în 2022 la 43% în 2023 și va continua să scadă și în acest an. (Bloomberg)

Scroll to Top