Un pacient care și-a pierdut vocea poate vorbi, din nou, cu ajutorul implanturilor neuronale


, ,

În urmă cu patru ani, Casey Harrell a început să sufere de scleroză laterală amiotrofică, care i-a afectat mai multe funcții ale corpului, inclusiv vorbirea.

În iulie anul trecut, însă, medicii de la Universitatea din California i-au implantat chirurgical electrozi în creier pentru a încerca să discearnă ce încerca să spună.

Acest lucru l-a făcut cel mai recent subiect de test într-o cercetare științifică la care i-au parte mai multe companii, inclusiv Neuralink a lui Elon Musk – conectarea creierului la computer, pentru restabilirea unora dintre funcțiile pierdute.

Medicii au implantat patru rețele de electrozi în creierul lui Harrell, care au captat impulsuri electrice de la neuronii ce s-au declanșat atunci când acesta a încercat să-și miște gura, buzele, maxilarul și limba pentru a vorbi.

Apoi, după un scurt proces de antrenare a AI-ului, implantul a înregistrat 50 cuvinte cu o precizie de 99,6%. A doua zi, au fost procesate 125.00 de cuvinte cu o precizie de 90%.

Pe o perioadă de opt luni, Harrell a ajuns să rostească aproape 6.000 de cuvinte diferite, iar dispozitivul s-a stabilizat la o precizie de 97,5%. (NY Times)
Ian C. Bates/The New York Times

Scroll to Top