Primul caz din România de operaţie pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila”
Ministerul Apărării a anunţat că primul caz din România de operaţie pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila”.
”Primul caz din România de operaţie pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „dr. Carol Davila”. La finele anului trecut, caracterul minim invaziv al intervenţiilor care ţin de chirurgia epilepsiei a depăşit o nouă barieră. Cazul pe care vi-l prezentăm în premieră naţională este al unui pacient în vârstă de 49 de ani, cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major şi crize de epilepsie încă din copilărie”, se precizează în postare. Când a ajuns în atenţia echipei medicale, frecvenţa crizelor era de aproximativ 3-4 crize pe săptămână. ”Echipa de neuroepileptologi a conceput un plan de chirurgia epilepsiei care propunea rezecţia polului temporal, nucleului amigdalian şi hipocampului. Dacă planul ar fi fost greşit, pacientul ar fi avut tulburări severe de memorie, fapt ce îi putea afecta sever calitatea vieţii. S-a stabilit că cea mai bună opţiune pentru acest caz era un abord care nu a mai fost încercat până acum în România, printr-o incizie utilizată strict în chirurgia oculoplastică, la nivelul pleoapei stângi”, se mai arată în mesaj.
Intervenţia a durat 6 ore. Pregătirea a fost realizată în prealabil prin reconstrucţii tridimensionale şi exersată atât în mediul virtual în repetate rânduri cât şi în cadrul unor cursuri de disecţie specializate ce au avut loc în Barcelona, Spania.
”Astfel, la trei luni de la intervenţie, frecvenţa crizelor a scăzut de la trei-patru crize pe săptămână la niciuna în trei luni! Definiţia de „caz vindecat” totuşi este absenţa crizelor timp de doi ani de la intervenţie, pacientul rămânând atent monitorizat în această perioadă de către echipa de neuroepileptologie”, menţionează MApN.