O proteină nou descoperită poate stopa deteriorarea ADN-ului


,

Cercetătorii de la Western University au descoperit o proteină ce are capacitatea nemaivăzută de a opri deteriorarea ADN-ului.

Numită DdrC (DNA Damage Repair Protein C), aceasta a fost găsită într-o bacterie destul de comună, numită Deinococcus radiodurans, ce poate supraviețui afecțiunilor care dăunează ADN-ului.

Fiecare celulă are un mecanism de reparare a ADN-ului pentru a remedia daunele, dar această proteină unică ajută celula să refacă sute de fragmente ADN rupte într-un genom coerent, spun cercetătorii.

Aceștia au folosit o Sursă de Lumină Canadiană pentru a determina forma 3D a proteinei, după care au încercat să reproducă procesul, pentru a înțelege mai bine “superputerea” sa de a neutraliza deteriorarea ADN-ului.

Din câte se pare, DdrC caută rupturi de-a lungul ADN-ului și, când detectează una, se închide asemenea unei capcane de șoareci.

Teoretic, această genă ar putea fi introdusă în orice organism – plante, animale, oameni – și ar trebui să crească eficiența de reparare a ADN-ului celulelor acelui organism. (Canadian Light Source)

Scroll to Top