Exoscheletele pot ajuta persoanele cu Parkinson să meargă mai bine
Exoscheletele pot ajuta persoanele care suferă de maladia Parkinson să meargă mai bine și să nu mai cadă atât de frecvent, arată o cercetare realizată de o echipă comună de specialiști de la Harvard și Boston University.
Exoscheletele robotice se împart în două categorii principale – una vizează susținerea realizării sarcinilor fizice repetitive, precum ridicarea și transportarea unor pachete grele, iar cealaltă se concentrează pe ajutarea persoanelor cu deficiențe locomotorii.
Cea de-a doua categorie este, cel mai frecvent, domeniul așa-numitelor exoschelete robotice moi, care sunt mai maleabile și se pot adapta unor probleme specifice.
Persoanele cu Parkinson se confruntă adesea cu problema „înghețării”, care le afectează capacitatea de deplasare și îi face să cadă de multe ori.
Studiul arată că persoanele care suferă de această maladie pot fi ajutate să meargă de exoscheletele robotice moi. Acestea folosesc senzori care detectează mișcarea și utilizează algoritmi pentru a estima ritmul de mers, susținând picioarele în timpul pășirii cu actuatoare acționate prin cablu.
„Am descoperit că doar o mică asistență robotică poate oferi efecte imediate și poate îmbunătăți în mod constant mersul într-o serie de situații”, spune profesorul de la Harvard, Conor Walsh.
Pe parcursul cercetării, s-a reușit eliminarea înghețării pacienților în timpul mersului, iar aceștia au putut să meargă mai mult și mai repede. (TechCrunch)
Foto: Harvard Biodesign Lab