Afecțiunile persoanelor cu insuficiență cognitivă ușoară ar putea fi ameliorate cu ajutorul unui extract din plante
Afecțiunile persoanelor cu insuficiență cognitivă ușoară ar putea fi ameliorate cu ajutorul unui extract din plante, numit SaiLuoTong.
Efectele benefice ale extractului, printre care se numără îmbunătățirea memoriei, sunt susținute de un studiu realizat de Asociația Alzheimer din Australia.
“Persoanele cu insuficiență cognitivă ușoară au un risc crescut de demență – de peste cinci ori în unele cazuri. Descoperirile noastre sunt foarte promițătoare, deoarece arată că, chiar și după o perioadă relativ scurtă de tratament, de doar 12 săptămâni, SLT poate susține aspecte importante ale memoriei și gândirii la persoanele cu insuficiență cognitivă ușoară. Este, de asemenea, bine tolerat”, a declarat Genevieve Steiner-Lim, autorul principal al studiului și membru în conducerea Institutului de Cercetare a Sănătății din Australia.
Între 10% și 20% dintre persoanele de peste 65 de ani suferă de insuficiență cognitivă ușoară, care creează dificultăți pentru gândire și memorie. (MedicalNewsToday)