Finlanda vrea să rezolve problema persoanelor fără adăpost până în 2027


,

Printr-un amplu program guvernamental, Finlanda încearcă să rezolve probleme persoanelor fără adăpost pe termen lung.

Finlanda a înregistrat deja rezultate pozitive în această chestiune prin furnizarea de locuințe stabile și servicii de sprijin persoanelor fără adăpost.

Abordarea se concentrează pe oferirea, mai întâi, a unei case, urmată de sprijinul unei echipe multidisciplinare, care include asistenți sociali, asistente medicale, terapeuți și psihologi.

Finlanda a făcut investiții majore în construcții și, în ultimii ani, 8.000 de apartamente au fost special dezvoltate pentru persoanele fără adăpost.

Programul are succes atât în ceea ce privește impactul social, cât și economiile. Finlanda a economisit milioane de euro anual, iar procentul celor fără locuință a scăzut cu 40% în perioada 2019 – 2022.

În prezent, doar în jur de 3.600 de oameni nu au o casă în Finlanda. (Spiegel)

Scroll to Top