România domină piața europeană a exporturilor de oleaginoase (semințe, ulei și făină)
Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exporturilor de oleaginoase (semințe, ulei și făină) cu livrări peste granițele blocului comunitar de aproximativ 796.000 de tone. La cereale ne menținem pe poziția a doua, după Franța, cu 9,5 milioane de tone.
România are mari șanse să termine anul comercial 2023/2024 (1.07.2023 – 30.06.2024) pe poziția de lider al exportatorilor europeni de oleaginoase, după o performață bună pe majoritatea segmentelor de piață, inclusiv la produse procesate cum ar fi făinurile sau uleiul. În primele 45 de săptămâni ale anului, am exportat în țări terțe cele mai mari cantități de rapiță (aproximativ 130.800 de tone), semințe de floarea-soarelui (aproximativ 159.800 tone), făină de rapiță (125.166 tone), făină de floarea soarelui (aproximativ 191.000).
La aceste cantități s-au mai adăugat exporturi de peste 51.000 de tone de soia, ceea ce ne plasează pe poziția secundă după Croația (peste 88.600 de tone), în jur de 12.00 de tone de făină de soia (poziția a patra), aproximativ 96.550 de tone de ulei de floarea-soarelui (poziția a patra) și nu numai.
În total, traderii au livrat aproximativ 796.000 de tone de semințe oleaginoase, făină și ulei, față de 618.700 de tone Olanda sau 504.500 tone Germania.
Anul trecut (tot anul), România a exportat 900.000 de tone, plasându-se pe poziția a treia după Bulgaria (1,4 milioane de tone) și Olanda (1 milion de tone). (Economica)