Parisul impune noi restricții de circulație pentru a reduce poluarea
Proprietarii vehiculelor mai vechi nu vor mai avea voie să conducă în Paris sau în suburbiile capitalei în cea mai mare parte a săptămânii.
Mașinile diesel produse înainte de 2011 și cele pe benzină dinainte de 2006 nu vor mai avea voie să circule în zona de mobilitate cu emisii reduse între orele 8 și 20, de luni până vineri.
Interdicția va acoperi zona delimitată de autostrada A86 și cuprinde întregul oraș, plus majoritatea suburbiilor sale.
După mai multe amânări, legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2025 și nu mai există nicio cale legală prin care efectele acesteia să mai fie amânate.
Conform statisticilor oficiale, vor fi afectate undeva în jur de 560.000 de mașini înregistrate la adrese din zona vizată, plus aproximativ 1,8 milioane de mașini care veneau din afara regiunii.
Șoferii prinși că încalcă noile reguli vor plăti o amendă de €68. (The Local)