Cea mai mare fermă solară din lume a început să funcționeze în provincia Xinjiang din China.
Situată într-o zonă deșertică, ferma solară de 3,5 gigawați se întinde pe o suprafață de 32.947 de acri.
Aceasta va genera aproximativ 6,09 miliarde de kilowați-oră de energie electrică în fiecare an. Această capacitate ar fi suficientă să alimenteze timp de un an o țară precum Papua Noua Guinee.
Regiunea Xinjiang, slab populată și bogată în resurse solare și eoliene, a devenit un hub important pentru infrastructuri masive de energie regenerabilă, care trimit o mare parte din energia lor pe distanțe lungi, către dens populata coastă estică a Chinei.
Cele mai mari două instalații de până acum erau situate tot în vestul Chinei, fiecare cu câte o capacitate de 3GW. (Reuters)