David Popovici a anunţat că a fost depăşită suma pe care şi-a propus să o strângă pentru construira unei case pentru 11 copii cu dizabilităţi
Campionul olimpic David Popovici a anunţat că a fost depăşită suma pe care şi-a propus să o strângă pentru construiră unei case pentru 11 copii cu dizabilităţi. El a anunţat că s-a strâns suma de 123.727 de euro, din 5905 de donaţii.
“Vă mulţumesc pentru generozitate, cu adevărat sunteţi mulţi alături de mine şi de copii!. Chiar dacă am depăşit suma pe care mi-am propus să o strâng, fiecare donaţie în plus mai pune o cărămidă la casa lor, iar în tragerea la sorţi pentru echipamentul meu de premiere vor intra toate donaţiile făcute până la finalul zilei de 9 octombrie. Haideţi aşadar să fim şi mai mulţi – şi buni, pentru un Bine mai mare!“, a scris sportivul pe Facebook.
Săptămâna trecută, Popovici anunţase că a decis să contribuie la construirea unei case pentru 11 copii cu dizabilităţi: Raluca, Horaţiu, Cosmin, Aura, Marcu, Vlad, Cezar, Alecu, Sara, Corina şi Adela. (News.ro)