Defrișările pădurii amazoniene din Brazilia sunt la cel mai scăzut nivel din 2016


,

Față de anul precedent, nivelul defrișărilor pădurii amazoniene din Brazilia a încetinit cu aproape jumătate, potrivit datelor guvernamentale, obținute cu ajutorul monitorizării prin satelit.

În ultimele 12 luni, pădurea tropicală amazoniană a pierdut 4.300 de kilometri pătrați, o suprafață aproximativ de dimensiunea Rhode Island. Aceasta reprezintă o reducere a defrișărilor cu aproape 46% față de perioada anterioară.

Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut pentru a pune capăt distrugerilor, iar luna iulie a acestui an a arătat chiar o creștere de 33% a tăierii copacilor față de iulie 2023. La această creștere ar fi contribuit, conform autorităților, o grevă a oficialilor de la agențiile federale de mediu.

Aproximativ două treimi din pădurea Amazon se află în Brazilia, rămânând cea mai mare pădure tropicală din lume, cu o suprafață de două ori mai mare decât India.

Amazonul, care deține și aproximativ 20% din apa dulce a lumii, absoarbe cantități mari de dioxid de carbon, împiedicând clima să se încălzească și mai repede decât ar face-o altfel. (AP News)

Scroll to Top