Patru medalii, între care una de aur, obținute de elevii români la Olimpiada Internațională de Informatică. România, locul 2 în Europa și 8 în lume


,

Elevii români au câștigat patru medalii, între care una de aur, la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Egipt.

România este astfel pe locul 8 în lume și locul 2 în Europa la ediția din acest an a olimpiadei.

Potrivit Ministerului Educației, România a obținut patru medalii la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Alexandria, Egipt, în perioada 1-8 septembrie.

Mihai-Valeriu Voicu de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București, a câștigat medalia de aur, Rareș-Andrei Neculau de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, Galați, și Andrei Paul Iorgulescu de la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu”, București, au obținut medalii de argint, iar Rareș-Felix Tudose de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București a luat medalia de bronz.

Leaderii echipei au fost reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică: prof. Marius Nicoli de la Colegiul Național “Frații Buzești” / “Syncro Soft”, Craiova, și stud. Alexandru Luchianov, Massachusetts Institute of Technology, USA.

Scroll to Top