O nouă tehnologie doboară recordul pentru transferul de date prin fibră optică
O echipă internațională de cercetători a doborât recordul pentru comunicațiile prin fibră optică comercială. Extinzând lățimea de bandă a fibrei optice, echipa a realizat rate de transfer de patru ori mai mari decât sistemele comerciale existente și cu 33% mai bune decât recordul anterior.
Succesul cercetătorilor derivă, în parte, din utilizarea inovatoare a amplificatoarelor optice, pentru a spori semnalele în benzile de comunicații pe care tehnologia convențională le folosește mai rar.
Cercetătorii au folosit șase amplificatoare optice separate care pot trimite semnalele optice prin lungimi de undă în benzile C, U, L, S, E și O.
Împreună, combinația de benzi O, E, S, C, L și U permite noii tehnologii să transmită 402 terabiți pe secundă prin cablurile de fibră optică care sunt deja montate în pământ și sub oceane.
„Inteligența artificială și învățarea mecanică pot ajuta la detectarea și anularea distorsiunilor și trebuie dezvoltate în combinație cu soluții de mare capacitate. Rețelele de fibră optică trebuie să fie inteligente, sigure și rezistente” spun cercetătorii. (IEEE Spectrum)