Statele Unite vor ține cont de conservare și dezvoltarea energiei curate în exploatarea terenurilor
O reglementare a Departamentului de Interne din Statele Unite schimbă balanța criteriilor considerate importante în deciziile legate de exploatarea pământului, punând acum accent inclusiv pe conservare și producția de energie verde.
Pentru prima oară, conservarea, recreerea și dezvoltarea energiei regenerabile vor fi pe picior de egalitate cu forajele de petrol și gaze, mineritului de rocă dură și pășunatului animalelor în ceea ce privește modul în care vor fi exploatate terenurile.
Decizia are în vedere 245 de milioane de acri de proprietate publică, adică aproximativ o zecime din suprafața țării.
Biroul de Management al Terenurilor, cunoscut drept cel mai mare proprietar din Statele Unite, a oferit vreme îndelungată contracte de închiriere companiilor de petrol și gaze, firmelor miniere și fermierilor.
Acum, pentru prima dată, agenția veche de aproape 80 de ani va scoate la licitație “contracte de închiriere pentru restaurare” și “contracte de închiriere pentru atenuare” entităților cu planuri de restaurare sau conservare a terenurilor publice. (Washington Post)