Statele Unite impun reguli mai stricte pentru vânzarea armelor
O nouă reglementare, care impune comercianților de arme să obțină licențe federale și să efectueze verificări ale antecedentelor, va intra, în curând, în vigoare în Statele Unite.
Aceasta este menită să acopere o lacună, clarificând că sunt vizați toți cei implicați în aceste afaceri, inclusiv cei care vând arme online, la expoziții și alte locuri.
Departamentul de Justiție a propus noua regulă în luna august și a lansat-o în dezbatere publică. După ce a fost depusă la Registrul Federal, aceasta urmează a fi publicată și a intra în vigoare la 30 de zile de la publicare.
Deși va crește numărul de verificări, regula nu impune o verificare universală a antecedentelor. Anumite transferuri de arme de foc, inclusiv cele între membrii familiei, vor fi permise în continuare fără o verificare a antecedentelor.
Aproximativ 23.000 de persoane sunt implicate în vânzările de arme fără licență în Statele Unite, iar regula va afecta zeci de mii de vânzări de arme pe an, a declarat un oficial al Casei Albe. (Reuters)