O aplicație de smartphone poate ajuta la diagnosticarea precisă a otitei
Oamenii de știință au dezvoltat o aplicație de smartphone, care folosește inteligența artificială pentru a diagnostica cu precizie otita.
Aceștia au creat două modele de AI, care analizează câteva secunde dintr-o înregistrare preluată de la un otoscop conectat la o cameră de telefon.
Modelele au fost antrenate folosind 900 de videoclipuri cu timpane de la copii cu vârsta sub 3 ani, care au vizitat pediatrul din 2018 până în 2023. Ambele modele s-au dovedit extrem de precise, cu o sensibilitate de 93,8%.
Otita este detectată prin evaluarea caracteristicilor timpanului, inclusiv forma, poziția, culoarea și transluciditatea acestuia.
Diagnosticarea în acest fel a otitei ar putea reduce utilizarea inutilă a antibioticelor la copii. (BMJ)