Banca Mondială: România a avut una dintre cele mai rapide creșteri a ocupării forței de muncă în IT
România se află printre statele care, în ultimii ani, au înregistrat cea mai rapidă creștere a ocupării forței de muncă datorită industriei locale de servicii IT în plină expansiune și a exporturilor de produse IT în creștere, potrivit unui raport de la Banca Mondială, care arată că exporturile României de bunuri din domeniul Tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) au atins valoarea de $2,683 de miliarde în 2021.
Potrivit experților de la Banca Mondială, numărul locurilor de muncă în domeniul serviciilor IT la nivel mondial a crescut de patru ori de la 8 milioane în anul 2000 la 32 de milioane în 2022. ”China, Israel, Malaezia, Nigeria, Filipine, Vietnam și mai multe țări din Europa Centrală și de Est (Ungaria, Polonia și România) au înregistrat cea mai rapidă creștere a numărului de locuri de muncă, datorită industriei locale de servicii IT în plină expansiune și a exporturilor în creștere”, precizează raportul Digital Progress and Trends Report 2023.
Ungaria, Malaezia, Filipine, Polonia și România au devenit destinații din ce în ce mai atractive pentru industria de outsourcing a serviciilor IT. Potrivit raportului Băncii Mondiale, atunci când internetul rapid devine disponibil într-o țară, probabilitatea ca o persoană să fie angajată crește cu până la 13%, iar numărul total de locuri de muncă pe firmă crește cu până la 22%. În plus, exporturile firmelor aproape că se cvadruplează odată cu disponibilitatea internetului rapid. De exemplu, în întreaga Africă, acoperirea 3G a fost asociată cu o reducere a sărăciei extreme, care în Senegal a fost de 10% și de 4,3% în Nigeria.
Sectorul TIC din România este format din producători de componente electronice, calculatoare și echipamente periferice, echipamente de comunicații, electronice de consum și medii de înregistrare magnetice și optice; editare de software; telecomunicații; servicii de tehnologia informației; portal web, procesare de date, administrare de pagini web și activități conexe; repararea calculatoarelor și echipamentelor de comunicații. Exporturile de bunuri din domeniul TIC includ echipamentele de telecomunicaţii, video şi audio, de computere şi tehnică de calcul, componentele electronice, precum şi alte bunuri care ţin de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor. Produsele software sunt excluse. (Economica)