O inițiativă de restaurare își propune să ajute oamenii din șase țări ale Americii Centrale
Popoarele din coridorul uscat al Americii Centrale sunt unele dintre cele mai vulnerabile din lume la schimbările climatice. Acestea sunt expuse la valuri de căldură și precipitații imprevizibile, care afectează ecosistemele locale.
Doar în 2019, după un al cincilea an consecutiv de secetă, 1,2 milioane de oameni din regiune au ajuns să aibă nevoie de ajutor alimentar.
Pentru a-i ajuta pe termen lung, o inițiativă a Națiunilor Unite lucrează la intensificarea procesului de restaurare, folosind tehnici care și-au dovedit deja eficiența și construind suport financiar pentru dezvoltarea rurală durabilă.
Astfel, inițiativa speră să poată combate degradarea terenurilor, sărăcia și migrația.
Până în 2023, aceasta și-a propus să restaureze 100.000 de hectare de teren, iar pentru asta vor fi create 5.000 de joburi verzi. (UN Environment Programme)