Aproape $600 de milioane, donate pentru eliminarea cancerului de col uterin
Banca Mondială, Fundația Bill & Melinda Gates și agenția ONU pentru copii UNICEF au oferit o finanțare de aproape $600 de milioane ce va fi folosită pentru eliminarea cancerului de col uterin.
Pe o perioadă de trei ani Banca Mondială va aloca $400 de milioane, cu alte $180 de milioane de la Fundația Bill & Melinda Gates și $10 milioane de la UNICEF.
Cele trei entități au emis o declarație comună în care arată că finanțarea va merge către extinderea accesului la vaccinare, screening și tratament la nivel mondial.
Conform statisticilor, o femeie moare de cancer de col uterin aproximativ la fiecare două minute, iar 90% dintre acestea provin din țările cu venituri mici și medii.
Asta în contrast cu situația din țările bogate, care au introdus vaccinul ce protejează împotriva virusului papiloma (cauza majorității cancerelor de col uterin din întreaga lume) în anii 2000. (Reuters)