În urmă cu două generații, speranța de viață a unei persoane diagnosticate cu sindromul Down era de 12 ani. Acum, aceasta se situează la 60 de ani.

Specialiștii pun creșterea masivă a speranței de viață pe seama renunțării la instituționalizare, unde copiii care sufereau de această boală erau, de multe ori, tratați inuman și pedepsiți pentru că s-au născut cu această dizabilitate.

Tratarea acasă a celor cu sindromul Down, beneficiind de sprijinul inclusiv emoțional al familiei, a avut și alte efecte benefice. IQ-ul lor a crescut cu 20 de puncte și majoritatea covârșitoare învăță să citească și să scrie.

Numit după medicul englez John Langdon Down, primul care l-a clasificat, sindromul Down reprezintă cea mai frecventă tulburare cromozomială și principala cauză a întârzierii dezvoltării intelectuale.

Conform unui studiu realizat în 2015, 5,4 milioane de oameni sufereau de această maladie, cu 27.000 de decese, în scădere de la 43.000 de decese în 1990. (Global Down Syndrome Foundation)