Uniunea Europeană a adoptat o lege prin care se încearcă protejarea femeilor de violențele la care sunt supuse
Violența împotriva femeilor este una dintre cele mai sistematice și comune încălcări ale drepturilor omului la nivel global. Potrivit Consiliului European, una din trei femei din Europa a fost supusă violenței fizice sau sexuale, iar 600.000 au suferit mutilării genitale.
Tocmai pentru a combate violența împotriva femeilor, Uniunea Europeană adoptă o nouă lege, prin care țările membre au obligația de a lua o serie întreagă de măsuri.
Statele membre vor trebui să înființeze linii telefonice de asistență și centre de criză în caz de viol, pentru a sprijini victimele și pentru a asigura o raportare mai ușoară a infracțiunilor de violență împotriva femeilor și a violenței domestice, inclusiv prin opțiuni de raportare online.
Legea va incrimina, de asemenea, violența online, cum ar fi urmărirea cibernetică, hărțuirea cibernetică și incitarea cibernetică la ură sau violență. Odată adoptată, noua lege va stabili norme comune privind definirea acestor infracțiuni și a sancțiunilor aferente.
Pe de altă parte, legiuitorii au eșuat în încercarea de a defini legal violul. Unele țări l-au definit pe baza lipsei consimțământului, însă, țări printre care s-au numărat Franța, Germania și Ungaria au considerat că este o infracțiune care nu necesită norme comune. (Nadja)