Crește decalajul dintre investițiile în energie curată și cele în combustibili fosili
În 2016, pentru prima oară, energia curată atrăgea mai multe investiții decât combustibilii fosili. Anul trecut, deja pentru fiecare dolar investit în combustibilii fosili 1,8 dolari au ajuns în zona de energie curată.
Tot anul trecut, în premieră, investițiile în sursele solare de energie le-au depășit pe cele în petrol, apropiindu-se de $400 de miliarde.
Sursele regenerabile, în frunte cu energia solară și alături de mașinile electrice, sunt principalii vectori care contribuie la creșterea investițiilor în acest domeniu.
Chiar și așa, pentru a ajunge la zero emisii în 2050, este necesară accelerarea creșterii în mai multe zone, precum eficiența, rețelele și bateriile.
O altă problemă vine din faptul că nu toate regiunile se bucură de aceste investiții în mod egal și că peste 90% ajung în țările avansate și China.
Pentru o creștere sustenabilă, spun experții, guvernele și investitorii trebuie să acorde o atenție deosebită țărilor sărace și economiilor în curs de dezvoltare. (IEA)