Guvernul Noii Caledonii a anunțat că va interzice activitățile industriale pe o arie de 10% din partea sa din Ocean Pacific, pentru a proteja zonele marine importante din punct de vedere ecologic pentru mai multe specii, precum țestoasele marine, rechinii, delfinii, balenele și păsările marine.
În urmă cu un deceniu, Noua Caledonie stabilea întreaga zonă economică de 1,3 milioane de kilometri pătrați drept zonă marină protejată, însă, numai 2,4% din această arie era strict protejată, unde activitățile industriale, precum pescuitul, forajul și mineritul, erau interzise.
Acum, aria strict protejată a fost extinsă cu 7,6%, ceea ce înseamnă că în 10% din zona economică a Noii Caledonii nu mai sunt permise activitățile industriale.
Pe lângă conservarea habitatului și a coridoarelor de migrație pentru diferite specii, extinderea va contribui și la protejarea recifelor de corali, a munților submarini și a unei gropi cu o adâncime de peste 7.000 de metri.
Extinderea zonei protejate a fost posibilă prin colaborarea dintre guvernul Noii Caledonii cu mai multe entități interesate, precum ONG-uri, comunități indigene, dar și reprezentanții industriei pescuitului. (Mongabay)