Stațiunea Costinești va beneficia de încă 16 hectare de plajă în urma unor lucrări care vor fi efectuate în cadrul programului “Reducerea eroziunii costiere”, care a fost inițiat în Mamaia și continuă acum și în stațiunile din sudul litoralului.
Contractul pentru lotul Costineşti în cadrul proiectului “Reducerea eroziunii costiere – Faza II” a fost semnat, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL). În urma acestor lucrări în staţiune vor apărea 16 hectare de plajă nouă.
Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au transmis că a fost semnat cel de-al nouălea contract din cele 11 din cadrul proiectului de reducere a eroziunii costiere.
“Lotul 6 – Costineşti este al IX –lea contract semnat din cele 11 ce a fost atribuit în cadrul proiectului cu finanţare europeană. Costineşti este următoare zonă în care se vor desfăşura lucrările esenţiale pentru combaterea eroziunii costiere. În urma licitaţiei contractul a fost câştigat de compania olandeză Van Oord, care are peste 150 de ani de experienţă în construcţii hidrotehnice marine”, se arată în comunicat. (News.ro)